Către
SINDICATELE AFILIATE
În atenţia Doamnei/Domnului Preşedinte
Stimaţi colegi,
După cum, desigur, cunoaşteţi, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” a acţionat constant pentru redobândirea drepturilor personalului nedidactic, prin memorii, petiţii, proiecte, iniţiative de diverse tipuri. În urma discuţiilor purtate în cursul acestei seri de către domnul preşedinte Marius Ovidiu Nistor cu domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, prin prezenta vă aducem la cunoştinţă faptul că, începând cu data de 1 iulie 2015, personalul nedidactic va beneficia de o creştere salarială suplimentară de 12%.
De asemenea, în continuarea informaţiilor prezentate prin adresa federaţiei nr. 204/24.02.2015, vă aducem la cunoştinţă că sumele reprezentând restanţele din decembrie 2014 din sumele dispuse prin hotărâri judecătoreşti în favoarea personalului din sectorul bugetar, precum şi prima şi a doua tranşe prevăzute la art. 35 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 35/2014 vor fi plătite până cel târziu în data de 27 martie 2015.
Reiterăm solicitarea noastră ca, la nivelul unităţilor de învăţământ, să se calculeze şi să se solicite sumele, în condiţiile în care programul EDUSAL permite avizarea statelor de plată, iar inspectoratele şcolare sunt informate despre datele privind plăţile. În plus, sumele necesare se vor afla în trezorerii începând din 5 martie 2015.
Cu deosebită stimă,
PREŞEDINTE FSE „SPIRU HARET”
Prof. Marius Ovidiu NISTOR
Descarcă Informare FSESH 210 din 25.02.2015 – Cresteri salariale personal nedidactic
